Mircea-Gheorghe Abrudan, „Mitropolitul Andrei Șaguna. O biografie culturală”, Academia Română. Centrul de Studii Transilvane / Editura „Școala Ardeleană”, Cluj-Napoca, 2023.
Scriu aceste rânduri cu o admirație nedisimulată față de autorul acestei cărți - școală, ce ne amintește din nou necesitatea de a face recurs la modele și istoriile lor într-o lume a căror popoare, cel puțin în Europa Centrală și de Est, continuă să trăiască în țări dezamăgite de trecutul lor, de prezentul lor, și la fel de nesigure în privința viitorului lor (Eric Hobsbawm, Despre istorie, p. 17).
Lui Mircea i se potrivește descrierea pe care preasfințitul Macarie i-o face în prefața colecției de articole și eseuri, „Ortodoxia românească în istorie și contemporaneitate”, în care scrie: „cercetătorul clujean privește Ortodoxia ca o piatră unghiulară în istoria veche și contemporană a poporului nostru, redescoperind continuitățile, prefacerile și suprapunerile dintre istoriile marilor, dar și mai micilor oameni de dincolo și de dincoace de Carpați, care au dus o viață închinată unui bine mai mare și mai cuprinzător decât cel al propriei bunăstări…un cronicar al vremurilor noastre, având o îndoită răspundere atât față de „adevărul lucrurilor”, cât și față de memoria colectivă a unui popor care a avut - și ar fi vital să nu le piardă - visurile, dorurile și năzuințele sale de eliberare și afirmare a traiului și crezului său”.
Pentru cei care îl cunosc pe Mircea-Gheorghe Abrudan nu spun o noutate când afirm că e un istoric pasionat și dedicat studiului, care respiră istorie prin toți porii, poate din această cauză, până și simplele articole publicate în reviste sunt documentate cu note de subsol, arătând acribia cercetătorului ce face trimitere mereu la document, la surse.
Acest lucru îl menționează elegant și profesorul Ioan Bolovan, în prefața noii cărți a cercetătorului clujean dedicată mitropolitului Andrei Șaguna, când evidențiază talentul narativ al autorului „care trădează un spirit elevat, un intelectual cu reale aptitudini literare, atent la tot ce îl înconjoară și-i marchează existența cotidiană” (p. 9-10).
Poate nu întâmplător, Mircea se simte legat de personalitatea mitropolitului Andrei Șaguna, un simbol al demnității ortodoxe românești într-o Transilvanie multietnică și pluriconfesională, care a refuzat, în mod repetat, să recunoască românilor dreptul de coexistență. Modelul lui Șaguna, la care încearcă să ne facă părtași, în anul comemorării a 150 de ani de la trecerea la Domnul a ilustrului ierarh și Sfânt al Bisericii Ortodoxe, tinde să redea chipul ierarhului înzestrat cu abilitățile necesare care l-a impus decisiv în mișcarea națională a românilor din Transilvania, în consolidarea Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, Banat și Ungaria, și, nu în ultimul rând, în progresul teologiei, Școlii și culturii românești. Dincolo de celelalte preocupări științifice, cercetătorul Mircea-Gheorghe Abrudan i-a dedicat lui Șaguna mai bine de 15 ani de studiu și aproape 30 de studii publicate, având ca suport de cercetare un vast material cules, mare parte, din fondurile documentare ale Arhivelor Naționale ale Austriei (din Viena) și ale Mitropoliei Ardealului (din Sibiu). De aceea, demersul său și în lucrarea de față, este cât se poate de avizat și de binevenit.
Cartea „Mitropolitul Andrei Șaguna - o biografie culturală” ne prezintă o suită de zece studii despre viața și activitatea ilustrului ierarh, parte din ele publicate în diferite reviste de specialitate. Personalitatea sa, covârșitoare în epocă, deschiderea culturală, spiritul său organizatoric și pedagogic, efortul de a crea o școală de teologie și importanța pe care a acordat-o educației ca formă de rezistență în fața vitregiilor istoriei, și, poate nu în ultimul rând, prieteniile și relațiile sale personale, sunt pilduitoare azi, într-o lume din ce în ce mai distopică.
De ce am avea nevoie de încă o carte despre Șaguna în condițiile în care vorbim despre o personalitate căreia i-au fost dedicate numeroase studii, monografii, articole de presă, volume comemorative și zece volume de corespondență publicate la Sibiu și Cluj-Napoca? M-aș lega (și eu) de necesitatea unei resuscitări a memoriei colective, în condițiile unei lumi care doar vorbește despre modele, la anumite „soroace” dar nu face nimic să le urmeze. Nu pot să nu amintesc, aici, de teologul evanghelic luteran Johann Schneider care a scris o teză de doctorat despre mitropolitul Șaguna, „Ecleziologia organică a mitropolitului Andrei Șaguna și fundamentele ei biblice, canonice și moderne”, în care a făcut o afirmație greu de digerat pentru cei de azi: „Operele și reformele lui Andrei Șaguna sunt ca și necunoscute preoților și laicilor ortodocși de azi; chiar studenții Facultății de Teologie Ortodoxă din Sibiu care poartă numele lui Andrei Șaguna abia dacă mai cunosc datele vieții celui mai faimos mitropolit al ei” (Editura „Deisis”, Sibiu, 2008, p. 271).
Într-un articol din Revista „Renașterea”, Mircea-Gheorghe Abrudan, deplângea soarta operei șaguniene, care nu cunoaște nici o reeditare, în afară de Manualul de studiu pastoral, republicat la cinci ani de la apariție (1878), Compendiul de Drept canonic (1913) și a volumului de 26 de omilii, republicat de părintele Dorel Man, în anul 2003. Nu mai punem în discuție Statutul de organizare și funcționare a Bisericii Ortodoxe Române, adoptat în anul 2008, care anulează una din principalele moșteniri șaguniene: participarea a ⅔ mireni la alegerea ierarhilor. Faptul că Mitropolitul Șaguna a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, fiind prăznuit liturgic în fiecare an, ar trebui să genereze, măcar, necesitatea republicării întregii sale opere scrise.
Cartea domnului Abrudan poate fi o invitație și în acest sens. El revizitează proiectul șagunian în contextul său istoric, menit să resusciteze viața socio-culturală a ortodocșilor, epuizați de prigoana antiortodoxă și prouniată ale Casei de Habsburg, până în 1848, dar pune accent și pe importanta activitate publicistică și editorială pe care Șaguna o realizează în Tipografia Arhidiecezană pe care a construit-o la Sibiu. Eruditul părinte profesor Mircea Păcurariu amintea într-un studiu că aceste publicații însumează aproximativ 160 de titluri de carte din cele mai diverse, iar pentru vremea în care au apărut au reprezentat adevărată „mană cerească” pentru cei însetați de cunoaștere și doritori de înviere a națiunii lor ostracizate (Andrei Șaguna: Activitatea editorială, în In memoriam: Mitropolitul Andrei Șaguna 1873-2003, Ed. „Renașterea”, 2003, p. 62).
Pentru anvergura portretului său e necesar de amintit „proiectul șagunian” pe care îl creionează domnul Abrudan din toate scrierile și acțiunile mitropolitului, convins fiind de faptul că Șaguna aparține unei culturi care se extinde dincolo de hotarele Transilvaniei și ale Monarhiei Habsburgice cuprinzând atât Principatele Române, cât și comunitățile românești din Balcani.
Autorul ne amintește câteva direcții:
1. apelurile sale către frații ortodocși din principate pentru refacerea comunităților ortodoxe ale eparhiei ardelene după pagubele suferite în timpul revoluției de la 1848;
2. difuzarea cărților bisericești, a celor teologice și a Telegrafului Român, publicate în Tipografia Arhidiecezană din Sibiu, în toate colțurile locuite de români;
3. colecta amplă derulată în vederea construirii unei catedrale la Sibiu, care a vizat în proiectul inițial nu numai Monarhia danubiană, ci și „Principatele Dunărene: Muntenia, Moldova și Serbia”;
4. legăturile sale permanente cu ierarhi și patrioți din Țară Românească și Moldova;
5. interesul său pentru mișcările literare românești din monarhie, dar, mai ales, pentru cea inaugurată de „Societatea Junimea” de la Iași în 1863 și pentru „Societatea Academică Română” de la București, al cărui membru de onoare a devenit în anul 1871.
Ar mai fi de adăugat, în acest context, viziunea sa eclesiologică transpusă în practică prin „Statutul Organic”, o veritabilă Constituție bisericească, care a reglementat organizarea și funcționarea vieții ecleziale prin participarea mirenilor în treburile ei, la toate nivelurile (vezi in extenso studiul „Cofondator și prim-președinte al Asociațiunii ASTRA”, pp. 137-184).
Din această desfășurare a evenimentelor înțelegem că principala coordonată a activității sale arhierești în slujba românilor ortodocși a fost punerea în strânsă legătură a „trebuințelor bisericii” cu „mântuirea poporului” și „spiritul timpului”, care s-a materializat printr-o inspirată activitate politică sugerată în lucrarea de față prin legăturile personale ale mitropolitului cu împăratul de la Viena (vezi corespondența inedită a celor doi), cu ministrul Alexander Bach și, nu în ultimul rând, prin decorațiile și titlul nobiliar cu care a fost investit de împărat. Toate acestea, au înlesnit dialogul cu puternicii vremii, chiar dacă rezultatele nu au fost întotdeauna în favoarea mitropolitului, cel puțin în ce privește unitatea națională a românilor, proiectul întrupat în expresia „Dacoromania”, încă din anul 1848 (vezi pe larg studiul „Ziditorul unității românești prin Biserică”, pp. 111-136).
La acestea se adaugă admirabila acțiune de organizare a sistemului școlar de pe lângă parohiile din eparhie, rectitorirea Seminarului teologico-pedagogic de la Sibiu, pentru a forma preoți instruiți să facă față provocărillor naționale și confesionale și impresionanta activitate publicistică, axată pe mai multe direcții, de la cărți de slujbă, utile cultului, din care aș menționa colecția celor 12 Minee și Sfânta Scriptură, la manuale școlare sau cele de Drept Canonic, ce culminează cu Compendiul din 1868, în care putem observa, încă din prefață, mintea structurată și organizată a mitropolitului ce dăruiește preoților și credincioșilor „principiile Legislației bisericești după învățătura lui Hristos”, toate cuprinse pe larg în capitolul „Activitatea editorială și opera publicistică” (p. 87-109).
N-aș vrea să închei modesta mea prezentare fără a semnala un detaliu, pentru mine important, pe care Mircea îl sesizează, ca un adevărat detectiv, despre orizontul cultural al mitropolitului Șaguna. În vremurile pe care le trăim, societatea lasă senzația că funcția este suficientă pentru valoarea celui ce o ocupă. În studiul introductiv al cărții, „Andrei Baron de Șaguna, o biografie culturală” (pp. 15-63), autorul ne prezintă în detaliu, „devenirea” lui Șaguna prin tot ce a însemnat pregătirea sa vocațională ce însumează școala, biblioteca personală, limbile pe care le vorbea, călătoriile și prieteniile de care s-a bucurat. Acestea constituie „zestrea” mitropolitului cu care s-a pus în slujba românilor ortodocși și fără de care, cred eu, n-ar fi ajuns la săvârșirea atâtor lucruri mărețe pentru vremea lui și pentru a noastră.
Cartea cercetătorului clujean s-a bucurat, încă de la apariție, de o primire generoasă din partea mediului academic, teologic și cultural, semn că munca lui de cercetare l-a impus ca istoric onest și documentat într-o lume mereu în căutare de repere, mai mult sau mai puțin spirituale. Un cuvânt generos și pentru Editura „Școala Ardeleană” care ne-a obișnuit cu ediții de lux și cu autori pe măsură.
de Cristian Muntean
Comments