Trei poeme

***

Suntem atenți,

din ce în ce mai atenți,

cu toate simțurile în noi încolțite,

întinse de jur împrejur

ca liniile de telegraf.

În propriul nostru câmp de mine,

suntem cercetași

mișcându-ne atât cât să nu ne demascăm,

să nu pășim greșit,

să nu cădem,

ducând în raniță,

ca pe sfintele moaște,

frica noastră de viață.

***

Nici nu știu cum m-am potcovit cu el,

dar în final chiar am ajuns

să-i cedez tot.

Și nu e ușor,

să joci totul pe o singură carte,

când există în viață,

atâtea și atâtea oferte.

De aceea spun,

Nu știu cum mi-a furat mintea

și de ce am rămas numai cu el,

Poate că m-a atras

atitudinea fermă pe care o afișa zilnic,

ori poate faptul că privit din spate,

aducea bine

cu lama zimțată a unui pumnal bine înfipt

într-o tânără rană.

Nu știu?!

cert e că am rămas împreună:

eu și Ireparabilul din viața mea.

***

Poezia, trupul acesta înotând prin trupul meu,

ca un fluid în interiorul unui alt fluid,

ca o amibă în interiorul unei alte amibe,

fără conștiință, liberi,

atingându-ne numai atât cât să facem cunoștință,

ca niște vecini pe aceeași stradă,

fără să ne amestecăm prea mult,

fiecare vorbind pe vocea sa

sau doar imitând-o pe a celuilalt,

dar niciodată deplin.

Ce amestec, Doamne!

Emanuel Pope s-a născut la Brăila, în 30 aprilie 1969. Locuiește în Maria Britanie, la Londra, din 2002. Este poet, prozator și traducător (din poezia lui Yehuda Amichai). Debutează în 2015 și publică, până în present, zece volume de poezie (plus o antologie) și unul de proză scurtă. Este redactor la revistele „Itaca” (Dublin) și „Banchetul”. Cea mai recentă carte a sa este „Dragoste în timpul epidermei mele” (poezie, 2022).