Poeme - Mary Oliver

Mary Oliver (10 septembrie 1935 – 17 ianuarie 2019) a fost o scriitoare americană, câștigătoare a unor importante premii literare, printre care: „Pulitzer” și „National Book Award”. A fost considerată „un neobosit ghid către lumea naturală” (Maxine Kumin, poetă americană, de asemenea, câștigătoare a Premiului „Pulitzer”).

Depozit

Când m-am mutat dintr-o casă în alta

erau multe lucruri pentru care nu mai aveam loc. Ce se putea face? Am închiriat un spațiu de depozitare. Și l-am umplut. Anii au trecut.

Din când în când, mergeam acolo și priveam înăuntru. Dar nu se întâmpla nimic, nicio tresărire a inimii.

Cum m-am maturizat lucrurile la care țineam s-au împuținat, dar au devenit mai importante. Așa că într-o bună zi am deschis și am chemat gunoierul. A luat tot.

M-am simțit ca măgărușul căruia i s-a ridicat povara. Obiecte!

Ardeți-le! Ardeți-le! Faceți un foc frumos!

Mai mult loc în inimă pentru iubire, pentru pomi! Pentru păsările care nu dețin nimic - motivul pentru care pot zbura.

Lumea în care trăiesc

Am refuzat să trăiesc

închisă în casa banală

a motivelor și dovezilor.

Lumea în care trăiesc și în care cred

e mai mare de-atât. Și oricum

care-i problema cu „Poate”?

Nu m-ați crede ce am văzut o dată

sau de două ori. Eu doar

atât vă spun:

numai dacă există îngeri în mintea voastră veți reuși

vreodată, poate, să vedeți unul.

Cunosc pe cineva

Cunosc pe cineva care sărută la fel

cum se deschid florile, dar mai nerăbdător.

Florile sunt dulci. Au vieți scurte și fericite.

Oferă atâta plăcere. Nu li se poate reproșa nimic pe lume.

Trist, nu-i așa, că ele pot săruta doar aerul.

Da, da! Noi suntem cei norocoși.

Tot ce a fost frânt

Tot ce a fost frânt ramâne

uitat în distrugerea lui. Trăiesc

acum într-o casă-cer, prin fiecare

fereastră soarele. Și prezența ta.

Atingerea noastră, poveștile noastre. Pământești

Și divine deopotrivă. Cum e posibil, și totuși

Este. Fiecare zi cuprinde în ea

Ceva numit Veșnicie.

În afară de trup

În afară de trupul

celui pe care-l iubești,

purtând toate expresiile lui

intime și publice,

arborii, cred,

sunt cele mai frumoase

forme de pe pământ.

Deși, recunosc,

dacă ar fi un concurs,

arborii ar veni

la distanță considerabilă pe locul al doilea.

Nu oricine spune

Nu oricine spune „voi fi

prudent și înțelept în probleme de dragoste”,

cine spune „voi alege cu atenție”,

ci doar acei îndrăgostiți care nu aleg deloc

dar sunt, așa cum sunt, aleși

de ceva invizibil

și puternic și incontrolabil

și frumos și probabil deloc

potrivit –

doar aceia știu ce spun

în această discuție despre iubire.

Mica bestie

Această bestie cam mică, un poem,

are propria-i minte.

Uneori vreau să râvnească la mere

dar ea vrea carne roșie.

Alteori vreau să mă plimb liniștită

pe țărm

Iar ea vrea să-și azvârle hainele

și să plonjeze.

Uneori vreau să folosesc cuvinte mici

și să le fac importante

iar ea începe să strige la dicționar,

la variante.

Uneori vreau să rezum și să mulțumesc,

punând ordine în lucruri

iar ea începe să danseze în jurul camerei

în cele patru-i picioare furioase, râzând

și numindu-mă cu nerușinare,

Dar alteori, când mă gândesc la tine,

bineînțeles zâmbind,

se așază tăcută, cu o palmă sub bărbie,

și doar ascultă.

Traducere de Adina-Marina Tabacu