Pe Valurile Dunării

Dunărea, al doilea fluviu ca lungime din Europa, străbate România pe un parcurs de peste 1000 km, formând granița naturală cu Serbia și Bulgaria. Una dintre cele mai spectaculoase secțiuni ale sale, situată în Parcul Natural Porțile de Fier, este zona Cazanelor, unde apele fluviului și-au croit drum printre stânci, sculptând peisaje dramatice.

Orașul de sub ape

Prima oprire este în orașul Orșova a cărui istorie a devenit strâns legată de proiectul barajului Porțile de Fier, construit în anii ’60-’70. Pentru a face loc lacului de acumulare, vechea Orșovă a fost complet mutată pe un alt amplasament, iar așezarea, cu rădăcini adânci în istorie, a fost acoperită de apele Dunării. În urma acestei relocări, noua Orșovă a fost reconstruită conform planurilor urbanistice comuniste, de aceea arhitectura orașului reflectă această perioadă, majoritatea clădirilor fiind blocuri de patru etaje, tipice pentru epoca industrializării și a urbanizării rapide din perioada regimului comunist.

Un edificiu care pare însă să provină din alt timp și spațiu este Catedrala Romano-Catolică din Orșova, cunoscută și sub numele de „Catedrala Neprihănitei Zămisliri”. Construită între 1972 și 1976, această catedrală a fost ridicată pentru a înlocui biserica demolată din vechea Orșovă, inundată odată cu crearea lacului de acumulare al barajului Porțile de Fier. Proiectul a fost realizat de arhitectul Hans Fackelmann, într-un stil modernist, care se îndepărtează semnificativ de arhitectura tradițională bisericească. Catedrala devine astfel un simbol al continuității credinței catolice în zonă, într-un context politic complicat, regimul comunist fiind cunoscut ca deosebit de ostil construcțiilor religioase. Cu toate acestea, autoritățile au permis ridicarea ei, fapt rar în acea perioadă, ca un compromis necesar în urma dispariției vechii biserici sub apele lacului.

Orașul Orșova

Catedrala Romano-Catolică din Orșova

În sus pe Dunăre

Orșova este locul ideal pentru a începe o croazieră pe Dunăre, fie într-o plimbare de câteva ore cu vaporul, fie într-o variantă mai rapidă, de aproximativ 40 de minute, cu ambarcațiuni mai mici. Indiferent de opțiune, spectacolul Cazanelor Dunării rămâne inegalabil.

Tabula Traiana este unul dintre reperele istorice de pe malul sârbesc al Dunării, vizibil din zona Cazanelor Mici, când navighezi cu vaporul dinspre Orșova. Această tabulă a fost ridicată în cinstea împăratului Traian, pentru a marca finalizarea lucrărilor la drumul militar construit de-a lungul malului drept al Dunării. Construcția drumului, care a facilitat deplasarea trupelor romane în timpul campaniilor de cucerire a Daciei, a început sub împăratul Tiberiu și a continuat pe parcursul mai multor domnii, fiind finalizat în timpul lui Traian. Placa memorială conține o inscripție în latină ce comemorează realizările împăratului, oferind și câteva informații despre cum trebuie să fi arătat drumul, iar la partea inferioară au fost dăltuite trei figuri alegorice, doi delfini și un vultur. Tabula Traiana a fost ridicată cu 30 de metri față de locul inițial, pentru a fi protejată de creșterea nivelului apei în urma construirii lacului de acumulare, și este ultima rămasă din cele zece realizate inițial.

Vizavi de ea, se află Chipul lui Decebal, o sculptură cu o înălțime de 55 de metri, considerată cea mai mare de acest fel din Europa și realizată între 1994 și 2004, proiectul fiind inițiat de omul de afaceri Iosif Constantin Drăgan. Pentru această operă monumentală, o echipă de sculptori și alpiniști a lucrat timp de 10 ani, tăind chipul lui Decebal direct în stâncă. Statuia impresionează nu doar prin dimensiuni, ci și prin simbolismul său: amplasarea acesteia lângă Dunăre, vizavi de Tabula Traiana, subliniază contrastul dintre victoriile romane și rezistența daco-geților. În partea de jos a statuii, se află inscripția: „Decebal Rex – Dragan Fecit”, amintind de cel care a comandat sculptura.

Chipul lui Decebal

Tabula Traiana

Monumente naturale

Ceva mai departe, săpate în stâncă, de data aceasta de către ape, așteaptă alte surprize: două peșteri, Veterani și Peștera Ponicova.

Peștera Veterani, cunoscută local și ca Peștera lui Maovăț, se deschide în malul stâncos al Dunării, în apropierea Cazanelor, fiind utilizată de-a lungul timpului pentru diverse scopuri. În secolele XVII-XVIII, peștera a fost fortificată, devenind un punct strategic în luptele dintre turci și austrieci, astfel căpătându-și și numele după care este cunoscută astăzi, de la ofițerul austriac Veterani, care a întărit fortificațiile existente. Singura intrare este cea de pe Dunăre, de unde se ajunge la o grotă care are doar o deschizătură la partea superioară a domului, iar pe sol mai multe ruine ale fortificațiilor. Stalactitele și stalagmitele lipsesc, astfel că peștera este mai interesantă prin prisma istoriei decât prin frumusețea formațiunilor naturale.

A doua peșteră, Ponicova, situată în masivul Ciucaru Mare, este cea mai mare din defileu și mult mai accesibilă decât Veterani. Se află pe teritoriul comunei Dubova, în apropierea statuii lui Decebal, iar accesul în ea se poate face atât pe uscat, cât și de pe apă, dinspre Dunăre, ceea ce o face un loc foarte atractiv pentru explorare.

Peștera are o întindere de peste 1600 de metri și este formată din mai multe săli și galerii, dintre care cele mai cunoscute sunt Sala Mare, Galeria Concrețiunilor, Galeria Ponicovei sau Galeria Scării, unele dintre ele accesibile doar cu echipament special. Tavanele înalte, formațiunile calcaroase, stalactitele și stalagmitele sculptate de-a lungul mileniilor oferă un spectacol natural deosebit. De asemenea, peștera adăpostește pârâul subteran Ponicova, care este și responsabil pentru acest labirint natural din calcar. În timpul verii, apa pârâului este adesea scăzută, permițând explorarea peșterii, însă, atenție, în perioadele ploioase, prin unele galerii curge un adevărat torent, ceea ce face ca accesul să devină destul de periculos.

Peștera Ponicova

Cazanele Dunării

Pe malul sârbesc

Alte două locuri ce merită vizitate se află de astă dată pe malul sârbesc al Dunării. Muzeul Lepenski Vir, situat în apropierea Cazanelor Dunării, este unul dintre cele mai importante situri arheologice din Europa de Sud-Est, mărturie a unei civilizații preistorice din mileniul VII î.Hr.. Descoperit în anii 1960, situl cuprinde o așezare compusă din locuințe și monumente funerare, remarcabilă pentru nivelul avansat de organizare socială și artistică a comunității care a trăit acolo. Specifice așezării de la Lepenski Vir sunt casele de formă trapezoidală, dispuse după un plan precis, însă situl este renumit și pentru sculpturile antropomorfe și zoomorfe dăltuite în piatră, care înfățișează figuri umane cu trăsături de pește. Aceste artefacte sunt considerate printre primele manifestări ale artei europene și au o simbolistică religioasă, legată de cultul apei și al fertilității.

Muzeul modern Lepenski Vir expune artefactele descoperite în sit și reconstituie așezarea originală, încercând să ofere vizitatorilor moderni o perspectivă asupra vieții cotidiene și spirituale a locuitorilor de acum aproximativ 9.000 de ani, care poate s-au stabilit pe aceste meleaguri atrași nu numai de resursele naturale, ci și de pitorescul locurilor.

Muzeul Lepenski Vir

Muzeul Lepenski Vir

Muzeul Lepenski Vir

Continuând drumul de la Lepenski Vir, se ajunge la Cetatea Golubăț situată la intrarea în Defileul Cazanelor Dunării și una dintre cele mai spectaculoase fortificații medievale din regiune. Așezată strategic pe o stâncă abruptă ce iese din ape, cetatea a avut un rol important în controlul rutelor comerciale și militare de-a lungul Dunării, iar stâncile abrupte și greu accesibile care o înconjoară, împreună cu fluviul Dunărea, i-au oferit protecție naturală. Nu se cunoaște cu exactitate cine a construit cetatea, primele mențiuni istorice datează din 1335, perioada conflictelor sârbo-ungare de la frontiera dunăreană, însă de-a lungul istoriei a fost disputată de mai multe puteri regionale.

Numele cetății este învăluit în mister, însă una dintre cele mai cunoscute legende medievale vorbește despre o poveste de dragoste tragică. Se spune că un comandant otoman, care conducea orașul, s-a îndrăgostit de o tânără localnică pe nume Golubana. Aceasta a refuzat să intre în haremul său și a fost crunt pedepsită, fiind legată de o stâncă pentru a-și ispăși „vina”. Această legendă oferă o aură de mister și romantism cetății, care rămâne astfel un simbol al puterii, dar și al sacrificiului.

Cetatea este restaurată și poate fi explorată parcurgând o serie de trasee de dificultăți diferite, dintre care numai unul este destinat publicului larg, celelalte, situate la partea superioară, fiind rezervate celor echipați corespunzător și cu condiție fizică bună.

Cetatea Golubăț

Cetatea Golubăț

După Golubăț se poate vizita orășelul din apropiere, apoi se trece cu bacul pe malul românesc prin punctul de frontieră de la Moldova Nouă. O altă posibilitate este vama de la Porțile de Fier, străbătând înapoi șoseaua de pe malul sârbesc, construită, de fapt, la câțiva metri mai sus de vechiul drum roman, aflat acum sub apele Dunării. Oricare variantă ați alege însă, peisajele sunt deosebite.

de Ana-Maria Negrilă