top of page
Poza scriitoruluiAnca Ianchiș

„Pata umană”

Recomandarea „Epithet”, de săptămâna acesta, este romanul scriitorului american Philip Roth intitulat „Pata Umană” și publicat, în 2003, la editura Polirom, colecția Biblioteca Polirom (în traducerea Corneliei Bucur). Cartea a fost reeditată în 2015.

Volumul a primit PEN/Faulkner Award și Prix Medicis Etranger în Franța, iar revista literară „Lire” a desemnat-o drept cea mai bună carte a anului 2002. În 2003, volumul a fost ecranizat în regia lui Robert Benton (în românește: „Culoarea minciunii”), avându-i în distribuție pe Anthony Hopkins, Nicole Kidman, Gary Sinise, Ed Harris și Wentworth Miller.

Romanul „Pata umană” are ca protagonist un profesor de limbi clasice, aflat în pragul pensionării, Coleman Silk, care este acuzat că ar fi făcut afirmații rasiste la adresa studenților săi. În loc să se dezvinovățească, făcând public secretul pe care îl ținuse ascuns toată viața, și anume că este la rândul său negru, acesta preferă să demisioneze. În calitate de vecin și prieten al protagonistului, scriitorul Nathan Zuckerman, descoperă încet cititorului adevărata biografie a profesorului, faptul că acesta și-a asumat o falsă identitate evreiască, precum și relația erotică pe care bărbatul de 71 de ani o are cu Faunia (în vârstă de 34 de ani), femeie de serviciu la Colegiul Athena la care predase. Acțiunea romanului se desfășoară pe fundalul scandalului care i-a avut în centru pe Monica Lewinsky (stagiară la Casa Alba) și pe Bill Clinton (președintele S.U.A, atunci în exercițiu). Întâmplările sunt relatate cu amestecul de îndrăzneală, cinism și ironie, caracteristice tuturor romanelor acestui scriitor.


Philip Roth este unul dintre cei mai premiați autori americani ai generației sale. El s-a născut în Newark, New Jersey, în 19 martie 1933. În 1959, a publicat „La revedere, Columbus” (o selecţie de povestiri şi o nuvelă), pentru care a primit „National Book Award”. În anul 1969 publică romanul „Complexul lui Portnoy”, ajuns rapid bestseller. Este câștigător al: „National Book Critics Circle Award”, pentru „Patrimoniu” (1991), „PEN/Faulkner Award” pentru „Operațiunea Shylock” (1993), „National Book Award” pentru „Sabbath's Theater” (1995). În 1997, este distins cu Premiul Pulitzer pentru „Pastorala americană”. Pentru romanul „Complotul împotriva Americii”, din 2005, Roth a primit premiul Societății Istoricilor Americani pentru ”un roman istoric excepțional pe tema Americii anilor 2003-2004”. I-au fost, de asemenea, conferite distincțiile „National Medal of Arts” și „National Humanities” de către președinții Bill Clinton și Barack Obama.


de Anca Ianchiș


Volumul poate fi achiziționat de aici:


40 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Kommentare

Mit 0 von 5 Sternen bewertet.
Noch keine Ratings

Rating hinzufügen
bottom of page