Lumina în fotografie

„Fotografia te învață să vezi”

Dan Mihalcea este licențiat în arte, absolvent al Facultății de Arte, domeniul cinematografie și media – regizor de film și televiziune, Universitatea Hyperion din București, promoția 2006. Are de asemenea calificare în dramaturgie cinematografică, scenaristică de film și televiziune, în prezent fiind doctorand la Cinematografie și Media din cadrul Facultății de Teatru și Film, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. A lucrat atât în media, cât și în cinematografie, cunoscând domeniul de pe variate poziții: operator imagine, editor de montaj, regizor artistic, director de imagine, videojurnalist, regizor etc.

Are o bogată activitate filmografică producând pelicule documentare și filme de ficțiune de scurt metraj: 2006 – „Destin”, 2005 – „Lazăr”, 2020 – „Alambic”, 2020 – „Corona”, 2012 – „Amenajarea hidroenergetică a Lotrului”, 2007 – „Sunrise Romania”, 2004 – „Aveți cinci minute?”, 2004 – „Sfântul de la Iezer”, 2003 – „Trei pogoane de la Jgheaburi”, 2002 și 2003 – „Trăirile lemnului”, 2002 – „Olimpul moților”, 2001 – „Urșani, templu al libertății țărănești”, 2001 – „Oaspeți în țara lui Goethe”, 2000 – „Legendă și credință”, 2000 – „Lecția de presă”, 2000 – „O zi la Slătioara”, 1999 – „În cer... și pe pământ”, cele mai multe dintre ele fiind premiate la festivaluri naționale și internaționale.

Printre distincțiile sale se numără și cele primite pentru activitatea fotografică. Astăzi îl vom cunoaște în calitate de om de cultură și fotograf, „Galeria 9” din Brașov, găzduind în perioada 27 nov.  – 17 dec. 2023, expoziția itinerantă „Cum respiră pământul”, ce va parcurge în total 21 de orașe din România.

Eugen Gomboș: Mărturisesc că nu îl știam pe Dan Mihalcea din lucrările sale, cu atât mai puțin auzisem de expoziția itinerantă „Cum respiră pământul”. L-am cunoscut la vernisajul de la Brașov, găzduit de „Galeria 9”, organizat de Asociațiile Culturale „Artessentia” și „Epithet”. Vizitasem vulcanii noroioși, dar nu îi percepusem niciodată astfel cum erau redați în fotografiile lui Dan. Atunci mi-am dat seama că acele imagini spun o poveste ­– una care e acolo, la îndemâna oricui și totuși, care nu poate fi văzută și redată altora în lipsa unui bun simț artistic, specific celor care lucrează cu imaginea și dincolo de asta, știu ce fac. Așa s-a născut idea unui scurt interviu. Dan Mihalcea, bun venit la „Epithet”!

D.M.: Eugen, în primul rând trebuie să afirm că sunt încântat de faptul că acest dialog are loc între doi artiști fotografi, doi oameni care înțeleg procesul artistic cu privire la fotografia artistică actuală și care sunt foarte activi în acest sens. Sunt bucuros pentru faptul că ne-am cunoscut și că mi-ai dăruit una dintre cărțile tale.

E.G.: Mulțumesc! Înțeleg la nivel teoretic și intelectual procesul de creație fotografică, însă, deși fac poze, nu mă pot considera artist fotograf. Și chiar cu asta aș vrea să începem: când alfabetizarea a devenit politică de stat în România s-a crezut că, odată ce toată lumea va ști să citească și să scrie, vom fi o țară de poeți, de scriitori. Evident, nu a fost așa. Cam același lucru se petrece și cu fotografia. Toată lumea face fotografii, are acces la orice fel de aparate, obiective, softuri de post-procesare și totuși, artiști fotografi sunt destul de puțini. Ce trebuie ca să devii artist fotograf?

D.M.: Asocierile personale, sensul psihologic, sensul simbolic, nivelul cultural, modul creativ în care folosim lumina și culorile și modul în care relaționăm cu ele, controlul relației emoționale cu culorile din jurul nostru sunt câteva elemente prin care înțelegem arta fotografică. Imaginea fotografică nu este niciodată o simplă realitate. Trebuie să ținem ochii deschiși. Trebuie să cercetăm în mod necontenit ceea ce ne înconjoară. Văzul ne ajută să înțelegem mai bine viața. Văzul, receptor al activității creatoare care produce plăcere estetică, se educă, dezvăluie valorile esențiale, dezvoltă intelectul.

E.G.: Cum definești arta fotografică? Ce atribute trebuie să bifeze o imagine ca să fie considerată artistică și, în același context, ce gen de fotografie îți place să faci?

D.M.: În fotografia artistică folosesc foarte mult detaliul. Pentru „Cum respiră pământul” mi-am propus să nu dezvălui în întregime subiectele pe care le-am fotografiat. Prin artă trebuie să lași imaginația să zboare. Este condiția esențială ca o activitate umană se devină artă. Este valabil pentru autor dar și pentru beneficiarul ei. Privitorul, aflat în fața unei opere de artă, în baza unor trimiteri și a unor lucruri pe care le-a adus către sine prin cărțile pe care le-a citit, prin emisiunile pe care le-a văzut la televizor, prin discuțiile pe care le-a avut în familie sau cu prietenii, își construiește povestea lui. Privitorul trebuie să se lase purtat de simboluri, de cromatică, de volume, de diagonale, de plastica imaginii în general, întrucât nimic nu este întâmplător într-o fotografie artistică. Există o teorie a fotografiei care spune că dacă dai un scaun la o sută de fotografi vor ieși o sută de scaune. Fiecare fotograf își va personaliza creația în funcție de nivelul de cunoaștere dobândit prin practică și prin studiu, prin emoția pe care o trăiește în momentul respectiv, prin influența care i-a marcat parcursul artistic ținând cont de nivelul social și cultural, de zona geografică, de vârstă, de interese, de preferințele cromatice care ne arată ce se întâmplă la nivel de subconștient. Cineva îl va duce la mare și îl va colora în alb, cineva îl va duce la munte și îl va colora în albastru, altcineva îl va duce într-un studio, îl va colora roșu și îl va așeza între picioarele unei distinse doamne blonde cu picioare lungi. Îmi amintesc de trilogia lui Kieslowski, „Trei culori”, prin care încerca să distingă unele idealuri politice.

fotografie din seria „Cum respiră pământul”

Detaliul este pentru mine foarte important. Este elementul comun în cele două expoziții ale mele, itinerante, „Canonicon” și „Cum respiră pământul”. În „Canonicon” specific este clar-obscurul. În „Cum respiră pământul” lumina este mult mai prezentă. Prin detaliu încerc o extindere a timpului și o reducere a spațiului. Spațiul concret într-un timp relativ este ceea ce vreau să transmit prin profunzimea mică de câmp și prin detaliu. Sunt foarte relaxat atunci când nu am termene și natura îmi oferă oportunități infinite de manifestare artistică. Ca și reportajul și filmul documentar, fotografia artistică se poate constitui în jurul oricărui subiect.

fotografie din seria „Canonicon”

fotografie din seria „Canonicon”

„Scrieți băieți, numai scrieți!” Așa îi îndemna pe tinerii scriitori Ion Heliade Rădulescu care dorea crearea unei literaturi române naționale prin Dacia Literară, revista prin care se încerca unificarea tuturor românilor în plan literar în 1840. Apoi a fost la Buftea „Filmați băieți, numai filmați!” unde germanii veneau pentru coproducție și filmau cu actorii lor și cu caii noștri. Eu am lansat: „Fotografiază! Fotografia te învață să vezi!”

E.G.: Fără a nega utilitatea oricărui gen de fotografie, inclusiv a celor simplist denumite „selfie”, ca privitor eu simt nevoia de a asimila fotografia făcută cu intenția de a fi expresia, evident artistică, a emoțiilor fotografului și nu doar reproducerea unei frânturi de realitate, chiar dacă este o realitate frumoasă, iar imaginea respectă regulile estetice. Există în România o preocupare organizată, închegată, pentru fotografia artistică sau ea este mai degrabă o manifestare individuală?

D.M.: Toți fotografii încep prin a replica realitatea. Eu nu cred în arta de grup, oricare ar fi ea. Arta se desăvârșește în solitudine. Priceperea și originalitatea conturează personalitatea artistului. Comercială, artistică sau documentară, fotografia contemporană este provocatoare prin diversitatea ei și prin complexitatea pe care o dezvoltă întregul proces de creație. Fotografia deservește multe aspecte ale vieții la nivel social, științific, cultural și familial. Este interesant modul în care s-a adaptat fotografia la cerințele vieții. Spre exemplu, fotografia de eveniment a căpătat însușirile cele mai potrivite pentru fotografia artistică. Ședințele de fotografie ale mirilor sunt foarte bine reprezentate artistic și fotografii încearcă să găsească abordări artistice inedite și spectaculoase.

E.G.: Spre deosebire de literatură sau pictură și sculptură, ca să ne păstrăm în zona artelor vizuale, fotografia lasă destul de puține la latitudinea artistului – nu poți schimba prea multe, dacă nu vorbim de fotografia de produs sau cea de studio. Din acest motiv procesul de creație trebuie să fie unul destul de elaborat din punct de vedere intelectual, pentru că fotografia nu se rezumă la a încadra și a apăsa pe butonul declanșator al aparatului. Am fi tentați să credem că materia primă a fotografului este subiectul, însă eu cred că este lumina. Alături de aceste două ingrediente, ce mai folosești ca să redai și emoție, nu doar imagine?

D.M.: Lumina în fotografie, ca și în imaginea de film sau imaginea de televiziune, este un lucru foarte important pe care puțini oameni îl înțeleg. Alături de punctul de stație, încadraturi, unghiulații, mișcări de aparat, compoziția liniar geometrică, culoarea dominantă, dominanta de culoare și altele, creează profunzimea de câmp. Este mult mai important cum pică umbra decât cum pui lumina. Poate părea un joc de cuvinte, dar adevărul așa se relevă. Imaginea statică și imaginea în mișcare sunt reprezentate prin două dimensiuni, înălțime și lățime. Noi, prin volumele pe care le creăm prin mijloacele de plastică a imaginii, creăm cea de-a treia dimensiune, adâncimea în cadru. Fotografia trebuie să comunice idei și senzații, trebuie să transpună, trebuie să ducă în alt timp, în altă situație, în alt context, trebuie să activeze imaginația.

fotografie din seria „Canonicon”

fotografie din seria „Canonicon”

E.G.: În perioada 27 noiembrie – 17 decembrie 2023, a poposit la „Galeria 9” din Brașov seria de fotografii intitulată „Cum respiră pământul”, realizată la celebri Vulcani Noroioși. Ce ne poți spune despre ea și prin ce consideri deosebită această serie, pentru că, spre deosebire de monocromia locului, imaginile expuse au fost deosebit de atractive cromatic – și nu numai.

D.M.: Post-producția conferă multiple posibilități pentru expresivitatea creației artistice. Culoarea este un limbaj utilizat de toată lumea în toate mediile vieții. Culoarea este un fenomen fantastic care se află peste tot în jurul nostru. Se pare că suntem conștienți doar în măsură de 20% de faptul că toate alegerile noastre sunt marcate de influența culorilor. Psihologia culorilor confirmă faptul că fiecare nuanță cromatică generează emoții și ne influențează comportamentul. Roata culorilor concepută de Newton este fascinantă și de mare folos pentru artiști dar nu este suficientă să explice cum reușim să ne potențăm emoțiile și să ne descoperim pe noi înșine și modul în care ne afectează gândurile și întreaga existență. Culoarea este lumină, este lungime de undă, este frecvență. Toate culorile la un loc, percepute simultan, creează lumina albă.

Prefer să stau departe de culorile primare. Nuanțele pe care le relevă cercul cromatic sunt cele care mă inspiră și care caracterizează fotografia mea artistică în general. O simplă replicare a platoului de la Pâclele Mici din Județul Buzău nu ar fi reprezentat conceptul artistic pe care l-am gândit în cele 4 descinderi ale mele în această zonă unde am realizat câteva sute de fotografii din care am selectat 20 pentru a le prezenta publicului.

Fiecare nuanță determină o stare psihologică și poate să caracterizeze una dintre cele patru tipuri de personalitate. Așadar, culorile modelează comportamentul. Albastrul este dominanta de culoare a expoziției „Cum respiră pământul”. Am descoperit că acest albastru dezvoltă comunicarea în jurul lucrărilor la vernisaje și că binedispune. „Cele mai limpezi și mai profunde minți iubesc cel mai mult culoarea”, scria John Ruskin în Pietrele Veneției în 2008. Ultramarin, de Prusia, de Egipt, de Voroneț, de drobușor sau electric, albastrul relevă loialitatea și misterul, încrederea și demnitatea. Este culoarea cea mai apreciată și este asociată cu serenitatea și pacea sufletească. În timpul faraonilor, egiptenii credeau că este aducătoare de noroc în lumea de dincolo. Pentru mine albastrul a fost purtător de succes la public și dezlegător de limbi. Oamenii înțelepți, blânzi și empatici sunt atrași de această culoare. Alături de cromatică am mizat mult și pe misterul detaliului care scoate din context. Atunci când nu ți se relevă întregul, îți construiești propria poveste așezând detaliile din perspectiva ta.

fotografie din seria „Cum respiră pământul”

fotografie din seria „Cum respiră pământul”

E.G.: Tehnologia ne oferă posibilități vaste și variate de prelucrare a imaginilor digitale. Fără să tranșăm eterna dispută dintre puritani și progresiști, aș fi curios să știu opinia ta despre prelucrare și limitele acesteia. Nu mă refer la montaj/colaj, care aproape că dă naștere unui nou gen, ci la imaginile obișnuite, care pot fi captate cu aparatul foto și apoi modificate.

D.M.: În fotografia contemporană nu se mai poate fără post-producție, fără editare. Reducerea distorsionării perspectivei, vibrația și saturația culorilor, contrastul cromatic, contrastul de lumină, valorificarea profunzimii de câmp reprezintă doar câteva elemente care ajută artistul fotograf, indiferent de genul pe care îl abordează, să finalizeze în mod creativ ideea care este urmată de un plan prin care să relateze, să informeze, să documenteze prin intuiție, inteligență și energie generatoare de conținut artistic prin observarea tuturor trăsăturilor temei alese. Cea mai bună prelucrarea este aceea în care nu poți distinge intervenția din post-producție. În fotografiile care fac obiectul expoziției „Cum respiră pământul” am lucrat pe vibrația fiecărei culori în parte, nu pe saturație, nu pe cantitatea de culoare.

fotografie din seria „Cum respiră pământul”

E.G.: Proiecte de viitor?

D.M.: Itinerarul expoziției de fotografie „Cum respiră pământul” a pornit pe 21 aprilie 2023 cu ocazia Zilei Planetei Pământ pe care o sărbătorim în fiecare an pe 22 aprilie, o zi care atrage atenția asupra efectelor poluării mediului înconjurător și militează pentru conservarea naturii și pentru un viitor mai bun al planetei noastre. Din aprilie 2023 până în decembrie 2024 „Cum respiră pământul” a fost și va fi prezentată în fiecare lună în alt mare oraș al României. Pe toată durata anului viitor sunt stabilite deja datele vernisajelor. În luna august a acestui an am realizat fotografii pe toată coasta din Cornwall, acolo unde actuala regină a Marii Britanii era ducesă de Cornwall. Nu și-a dorit titlul de prințesă de Wales. Din aceste fotografii, dacă Universul îngăduie, va ieși a treia mea itinerantă cu titlul „Pandora există”. În ceea ce privește filmul, viitorul este incert.

E.G.: Am văzut imagini deosebit de atrăgătoare create de IA. Te simți amenințat? Crezi că va substitui creația umană?

D.M.: Inteligența artificială va fi foarte prezentă în viața noastră. În august 2023, la Târgu Jiu, cu ocazia vernisajului expoziției „Cum respiră pământul” am cunoscut un profesor de arte care predă la liceul Constantin Brăiloiu. În septembrie 2023 a expus o serie de lucrări care transpun privitorul în lumi imaginare pornite de la schițe cu personaje delirante antropomorfe pe care le transformă în compoziții figurative. A pornit de la desene digitale utilizând programe inteligente pentru a crea picturi digitale, fotomanipulări digitale, sculpturi digitale cu valoare de simbol. În fapt sunt mistificări metafizice, așa cum reiese și titlul expoziției sale, experimente suprarealiste pentru a transmite idei, stări emoționale și reacții afective. La același nivel de simbol ne amintim și de „Capriciile” lui Goya care transpun grafic o serie de texte ale scriitorului spaniol Francisco de Quevedo în „Gânduri și discursuri” care visează că este în Infern vorbind cu demonii și condamnații care sunt imaginați cu înfățișare umană dar cu atribute animale simbolizând viciile. Am scris un scenariu, pentru care caut un producător, care este și el o alegorie distopică prin care transmit ideea, printr-o comparație subînțeleasă, că oricând și oriunde somnul rațiunii poate să nască monștri care pot să sfârșească prin a se devora pe ei înșiși asemenea păianjenului din „Viața pe un peron”, Octavian Paler, care, în timp ce își țese pânza, se încurcă singur în ea și devine captivul propriei sale creații.

Sigur vom trăi și noi momentul în care creatorii de film vor accesa bănci de date în care vor scormoni după tipologii de actori care nu mai sunt, aducându-i în actualitate pentru trăsături psihice ale unor personaje cu ajutorul inteligenței artificiale, care, cel puțin la nivel de discurs, să poată să convingă un auditoriu, un juriu, o comisie pentru accesare de fonduri. Dar, sigur, toate acestea se vor putea regăsi și în alte zone ale creației.

E.G.: Deși mult mai accesibilă decât literatura, este totuși și fotografia o componentă marginalizată a culturii românești contemporane? Cel puțin comparând-o cu cinematografia.

D.M.: Fotografia te învață să vezi. Fotografiile din expozițiile mele vindecă, au o vibrație superioară a locurilor din care eu aduc eșantioane de viață blândă, de viață frumoasă, transpuse metaforic prin titluri și prin conținut. Vernisajele expozițiilor mele personale itinerante „Canonicon” și „Cum respiră pământul” stau mărturie în acest sens prin discuțiile pe care le-am avut cu cei care au participat. Dar, fotografia este mai mult de atât. Fotografia reprezintă cunoaștere, recunoaștere, memorie, călătorie, artă, cultură. Fotografia înseamnă unele discuții interesante la vernisaje, înseamnă de fiecare dată noi conotații pe care privitorii le descoperă de fiecare dată pe simeze în fotografiile mele.

Fotografia, ca artă, trebuie să ne transpună. Simpla replicare a realității poate să aibă valoare în fotografia utilitară, în fotografia document, în fotografia de produs. Există un anumit grad de obiectivitate care determină utilitatea fotografiei. Fotografia utilitară este în slujba altor profesii, afaceri sau știință și reproduce, copiază din realitate. Fotografia artistică care stimulează și inspiră este un stop cadru dintr-un film. Condiția esențială a artei este aceea de a pune în mișcare imaginația. Doar atunci când imaginația este activată putem spune că un obiect sau o acțiune reprezintă act artistic. Imaginile document din cel de-Al doilea Război Mondial pe care Spielberg le folosește cu multă abilitate în filmele de ficțiune cu război capătă valoare artistică. Este ca într-o teză de doctorat unde autorul care cercetează un subiect citează din surse corecte și avizate științific. El aduce în filmele sale calupuri întregi de film document. În filmul de ficțiune sunt inserate imagini document și în filmul documentar secvențe ficționale prin joc actoricesc, prin inventarea unor lumi care relevă acest caracter de ficțiune filmului documentar. În acest sens este edificator serialul „Lumi extraterestre”, realizat în 2020, care îmbină știința și ficțiunea și relevă lumi ficționale prin caracteristicile filmului documentar. Fotografia documentară, ca și filmul documentar, informează, educă, este observațională și descriptivă. Dar, sigur, fotografia, ca reproducere, poate să fie controlată artistic.

E.G.: Mulțumesc, Dan Mihalcea! Mărturie a celor mai sus expuse stau imaginile artistului:

(decembrie 2023)

 Interviu realizat de Eugen Gomboș

fotografie din seria „Canonicon”

fotografie din seria „Canonicon”

fotografie din seria „Canonicon”

fotografie din seria „Cum respiră pământul”

fotografie din seria „Cum respiră pământul”