Joker a fost inițial un personaj fictiv de benzi desenate comice, abia mult mai târziu găsindu-şi locul pe peliculă, inventat fiind de Bill Finger, Bob Kane şi Jerry Robinson, toţi trei creatori de benzi desenate comice, în mare vogă în America de după anii 1930. Debutează în 1940, în seria „Batman” şi a fost închipuit ca un personaj negativ, un super criminal, sadic şi psihopat extrem, pătrunzând în cultura populară ca unul dintre cei mai mari ticăloşi existenţi sau închipuiţi vreodată. Istoria evoluţiei personajului, în trecerea sa de la benzile desenate la diverse poveşti şi, ulterior, la filme, este interesantă, desăvârşindu-şi nu doar aspectul, ci şi conceptul de rău absolut, pe care îl întruchipează, necesar ca antiteză a supereroului. A ajuns în cele din urmă un clovn cu o apariţie gen „horror”, macabru şi nesănătos, hilar, exagerat în toate, fără moralitate, având o inteligenţă malefică, genocidară. A fost descris ca fiind simultan sub- şi supraomenesc, acuzând o gravă lipsă de unitate între corp şi minte. O tulburare psihică devenea necesară, ceea ce a şi fost explicată în acelaşi mod nerealist ca şi personajul, prin căderea sa accidentală într-un rezervor de deşeuri chimice, desfigurarea rezultată alterându-i mintea.
Cu toate că are propria sa poveste, reluată în multe creaţii, a rămas totuşi un personaj marginal, important doar pentru a se constitui în suport al personajului principal – supereroul din cultura americană modernă. Este respectată regula de a crea un mare rău, pentru a supradimensiona astfel şi binele care reuşeşte să îl învingă. Construit ireal, el poate exista doar în ficţiuni precum oraşul Gotham. Urmărindu-l, nu îl luăm niciodată în serios, având convingerea că este imposibil să existe cineva atât de esenţial rău, atât de dezaxat, de anormal, dar, totuşi, acţionând atât de coerent şi lucid în scopul său, în optica sa. Îl urâm sau râdem de el, însă niciodată nu îl luăm în serios. Importanţa lui este redusă la necesitatea de a fi o antiteză a binelui. Mărimea rolului său negativ nu este importantă în poveste decât pentru a sublinia calităţile lui Batman.
Însă filmul „Joker”, regizat de Todd Phillips, în anul 2019, ne duce într-o altă dimensiune. Poate chiar mai interesantă decât pelicula, este preocuparea pentru a oferi o explicaţie a existenţei acestui personaj. De a crea o poveste veridică ce ar putea conduce la apariţia sa, pe fondul derapajelor societăţii şi ale oamenilor. Filmul păstrează atmosfera dark şi old-ish, specifică oraşului Gotham, pe care Joaquim Phoenix, de care îmi plăcea, însă pe care nu îl remarcasem în mod excepţional, îl colorează, dând viaţă acestui personaj a cărui existenţă este destul de greu de închipuit. Cu toate acestea, filmul se referă, cu o mare doză de realism, la viaţa, soarta şi posibila devenire a multor oameni reali, spre ceea ce reprezintă Joker, chiar şi în mod simbolic.
Provenind din benzile desenate şi apoi filmele comerciale „Batman”, povestea personajului Joker pare şi ea frivolă, dar numai frivolă nu este. Dimpotrivă, are profunzime şi relevă o realitate destul de greu de digerat. Este în acelaşi timp un manifest (făţiş sau mascat, cine ştie?) împotriva societăţii şi a sistemului.
Semnătura personajului a constituit-o, cel puțin de când a apărut pe peliculă, râsul specific lui, malefic. De data aceasta, te lămurești mai greu dacă râsul personajului, Arthur, este real sau se datorează unei afecţiuni psihice, dacă este râs sau plâns. Întocmai ca şi el, distingi greu realitatea percepută, separi defectuos ceea ce este obiectiv de ceea ce este închipuit.
Actorul reuşeşte să dea complexitate personajului, luând în calcul şi problemele sale psihice şi problemele societăţii, ale oamenilor în general. Sunt probleme grave, ce tind să se normalizeze într-o societate anormală. Prin atitudine, gesturi, mimică, replici, prin orice face, de la simpla alergare și până la un rictus facial minor, aduce în lumea reală un personaj, cum am subliniat deja, complet ireal. Oferă explicaţia deosebit de realistă a unui personaj ce nu poate exista. În ciuda râsului său morbid şi a inumanităţii sale, însă, Joker devine uman prin povestea sa. Este un revoltat cu o anumită doză de dreptate, susţinută, însă, desigur, de felul său deformat şi nesănătos, creator de anarhie şi haos.
Joker, nebunul sadea, care voit sau de nevoie râde de orice, este povestea devenirii, povestea veridică a celui mai neveridic personaj cu putință. Neapărat de văzut de către pasionații de thriller psihologic, și nu numai.
Opinam, în 2019, că Joaquin Phoenix ar fi o propunere pentru Oscar. Iar în decurs de doi ani filmul a cules următoarele roade, pe deplin meritate, fără să amintim cele 17 nominalizări la diverse categorii:
* la Festivalul de film de la Veneția, 2019:
- Leul de aur, pentru regizorul Todd Phillips
- cea mai bună coloană sonoră pentru Hildur Guðnadóttir
* la Globul de aur, 2020:
- cel mai bun actor, Joaquin Phoenix
- cea mai bună coloană sonoră, Hildur Guðnadóttir
* Premiile Oscar, 2020:
- cea mai bună coloană sonoră, Hildur Guðnadóttir
- cel mai bun actor în rol principal, Joaquin Phoenix
Comments