Într-o epocă în care ,,doar cei periculoși călătoreau” – vânzătorii de sclavi, mercenarii – câțiva bărbați misterioși puteau fi văzuți pe drumurile Greciei, purtând asupra lor sume mari de bani și străbătând meticulos cetate după cetate. Erau vânătorii de cărți trimiși de Ptolemeu II ca să-i aducă toate cărțile din lume pentru marea sa Bibliotecă din Alexandria, iar scopul acesta al călătoriei lor era secretul cel mai bine păzit de la curtea egipteană.
Cu această imagine fascinantă își începe Irene Vallejo cartea sa Infinitul într-o trestie, apărută anul trecut în colecția Anansi a Editurii Pandora, în traducerea Silviei Alexandra Ștefan. Autoarea a studiat limbile clasice și deține două doctorate de la Universitățile din Zaragoza și din Florența. Volumul, un eseu despre lumea clasică greco-latină și despre apariția cărții, a câștigat două importante distincții: Premiul Național pentru Eseu și Premiul Ojo Critico.
Lectura lasă impresia unei călătorii fabuloase cu o caravană de vechi barzi, scribi, bibliotecari, călugări-filozofi și vânători de cărți printr-o lume din care timpul a dispărut, dar s-au intensificat mirosurile, gusturile, sunetele. Fiecare pagină pare să conțină o taină bine păzită până în clipa în care Irene Vallejo o descoperă și o dezvăluie oricui îi deschide cartea: anticii obișnuiau să citească papirusurile în picioare, ținându-le cu două mâini; textele antice nu aveau pauze între cuvinte sau semne de punctuație și de aceea lectura se făcea cu voce tare, pentru ca cititorul să simtă textul și să se poată orienta prin el; a existat o vreme în care un scriitor își cunoștea fiecare cititor și nu-și putea imagina că o persoană pe care nu o va întâlni niciodată i-ar putea citi cartea; volumele de autodezvoltare nu numai că existau încă de atunci, dar aveau mare trecere la cititorii antici.
În șirul de cărți despre cărți apărute în anii din urmă (Biblioteca nopții, Istoria lecturii sau Un cititor în pădurea din oglindă, de Alberto Manguel, Librarul din Florența, de Ross King) cartea Irenei Vallejo și-a câștigat un loc de seamă prin bogăția de informație și prin ingeniozitatea conexiunilor pe care le face între epoci și evenimente. De la menestrelii care memorau poeme de sute de versuri și le împleteau cu scurte trimiteri la nobilul care le plătea cântecul, punând astfel în circulație nenumărate versiuni în lipsa unei variante scrise, până la publicările online de astăzi, de la tăblițele de lut, papirusuri și manuscrise anluminate până la e-book reader, trecând pe la cărțile cu pagini otrăvite ale Evului Mediu sau cărțile condamnate și arse de-a lungul istoriei, cărțile-fantomă despre a căror existență știm astăzi numai din alte cărți, Irene Vallejo țese cu măiestrie o pânză vrăjită cu care-și înconjoară cititorul, ca o Penelopă deținătoare a cheii spre lumile trecute.
Departe de stilul academic, cu o cursivitate care fascinează și un discurs mai degrabă de roman, cartea poate fi citită cu plăcere de orice îndrăgostit de cărți, lectură și istorie. Vă va captiva ca o poveste bună, pentru că este un eseu construit din împletirea tuturor poveștilor despre scris.
de Simona Antonescu
Simona Antonescu s-a născut la Galați în anul 1969 și a copilărit în localitatea Țintea (județul Prahova). După absolvirea Liceului „Constantin Dobrogeanu Gherea” (actualul Colegiu Național „Nichita Stănescu”) din Ploiești, a urmat cursurile Facultății de Chimie din cadrul Institutului Politehnic București. A debutat în anul 2015 cu „Fotograful Curții Regale”, roman câștigător al Concursului de Debut al Editurii „Cartea Românească” și al Premiului de Debut al Uniunii Scriitorilor din România. Romanul a fost finalist al „Festival du Premier Roman de Chambéry și a fost reeditat, în 2016, în colecția „Top 10+” a Editurii „Polirom”. A urmat romanele „Darul lui Serafim („Cartea Românească”, 2016) și „Hanul lui Manuc” („Polirom”, 2017), acesta din urmă fiind finalist la Premiile de Proză ale Ziarului de Iași. Romanul „Hanul lui Manuc” a fost, de asemenea, reeditat în colecția „Top 10+”. În anul 2019 publică „Ultima cruciadă”, roman câștigător al Premiului Cartea Anului al Uniunii Scriitorilor din România Filiala Brașov, nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor și finalist la Premiile de Proză ale Ziarului de Iași. În anul 2021, publică romanul „În umbra ei” (Editura „Polirom”), nominalizat la Premiile de Proză ale Ziarului de Iași. În cadrul colecției „Biografii romanțate” a Editurii „Polirom” a publicat volumul „Maria Tănase. O fântână pe un drum secetos”. Simona Antonescu a participat și la proiectul „Scriitori de poveste” (al Muzeului Literaturii Române Iași) cu volumul „Povestea Otiliei Cazimir”. Începând din anul 2018, Simona Antonescu publică, la Editura „Nemi”, seria de cărți „Istoria povestită copiilor”. Până în prezent, au fost publicate nouă din cele zece volume ale seriei. Câteva dintre titlurile cărților: „Decebal și un solomonar misterios”, „Mircea cel Bătrân și Școala Scutierilor”, „Vlad Țepeș și Ordinul Dragonului etc..
Comments