Bookster vs. ceilalți jucători ai pieței de carte românească
Două știri, apărute relativ în același timp, au zguduit paginile de Facebook ale celor implicați în industria literară românească spre finalul lunii august. Prima a fost aceea că România e pe ultimul loc în Europa la consumul de carte. Asta nu ne-a mirat prea tare și ar fi trecut fără a face prea mare vâlvă dacă nu ar fi fost urmată la scurt timp de aceea că mai multe edituri și lanțuri de librării au fost amendate de către Consiliul Concurenței pentru că au refuzat să vândă cărți către Bookster. Adică, spun oamenii implicați, după ce că piața de carte de la noi e la limita subzistenței, atunci când apare în ea un jucător nociv, precum Bookster, nu există nicio lege care să protejeze editurile de efectele negative ale activității acestuia. Ba mai mult, când editurile și librăriile încearcă să se apere singure, refuzând să furnizeze bunurile lor unui partener de afaceri care le-ar face mai mult rău, această acțiune e sancționată – și încă într-un mod dur, cu amenzi enorme raportat la cifrele de afaceri ale entităților amendate – de către Consiliul Concurenței.
Personal, nu vreau să mă erijez în judecător, nu vreau să dau vreo sentință, dar aș vrea să subliniez câteva aspecte pe care le găsesc importante în toată această poveste. Și asta deoarece Bookster se apără, spunând că funcționează perfect legal, că nu este cu nimic diferit de o bibliotecă publică și pe cale de consecință editurile și librăriile nu ar avea niciun motiv să-l trateze diferit.
Însă lucrurile nu stau chiar așa.
Haideți să vedem în primul rând ce e Bookster și ce-l diferențiază fundamental de orice altă bibliotecă publică. E adevărat că Bookster este o entitate care are ca obiect de activitate împrumutul de carte, pe bază de abonament, însă aici se opresc asemănările dintre el și o bibliotecă publică. Pentru că: 1. Bookster e privat, 2. Bookster se adresează în primul rând corporațiilor și, foarte important, 3. Bookster asigură transport pentru cărțile pe care le împrumută. Așadar, serviciul principal pe care îl comercializează această inițiativă privată este acela de transport de carte la și de la sedii de firmă, pentru angajații care se abonează. Și asta mi se pare puțin necinstit, pentru că Bookster capitalizează pentru serviciul de livrare, în primul rând, folosindu-se de un bun pe care îl achiziționează în regim de bibliotecă publică. Nu are rost să menționez că nicio bibliotecă publică nu asigură transportul cărților la abonați. Sau că bibliotecile publice se adresează mai ales oamenilor care nu-și permit să achiziționeze cărțile pe care și le doresc (sau nu le găsesc, dar aceasta e altă discuție).
Sunt sigur că există un temei legal în baza căruia funcționează Bookster, dar între legal și etic în afaceri este o mare diferență. Și dacă din punct de vedere legal Bookster se pare că a fost acoperit, ceea ce nici nu cred că a fost prea greu, dat fiind cât de interpretabile sunt legile, dacă ai un avocat bun, nu există nicio variantă în care afacerile sale să fie considerate etice. Când partenerii de afaceri te consideră nociv și ar prefera să nu aibă nicio legătură cu tine, e clar că e o problemă în modul tău de a opera. Dar iată că statul român îi obligă pe ceilalți să facă afaceri cu Bookster, de le place au ba.
Însă ar mai fi o problemă de atacat. Dacă impactul Bookster pe piața de carte românească e clar unul negativ pentru toate celelalte părți implicate, nu e chiar clar dacă activitatea sa contribuie sau nu la sporirea procentului de oameni care citesc. Adică nu e clar dacă Bookster îi face să citească pe acei oameni care altfel nu ar citi, sau îi face pe oamenii care oricum citesc să nu mai cumpere cărți. Înclin să cred că mai degrabă a doua variantă e cea corectă.
Desigur, Bookster nu împrumută doar carte în limba română, editată de editurile românești. De fapt, aici începe o discuție mai lungă, una în care multă lume, mai ales tinerii, spun că statisticile sunt prost făcute, că lumea citește în România, chiar mult, dar nu carte românească. Că, de fapt, se citește foarte mult în engleză, că se cumpără de pe Amazon sau din alte surse, carte străină, iar aceasta scapă cumva din statistici. Personal, sunt rezervat. Statisticile de care aminteam la începutul articolului sunt despre citit în general, nu despre citit în limba română, iar procentele sunt dezastruoase pentru România. Și dacă ar fi într-adevăr atât de mult mai prizată cartea în limba engleză decât cea în limba română... de ce s-ar mai fi supărat Bookster, care a sesizat editurile și librăriile la Consiliul Concurenței?
Concluziile vă aparțin.
de Alexandru Lamba
Comments