Vă propun spre lectura o carte, dar trebuie să vă rog, în acelaşi timp, să nu o cumpăraţi dacă nu aveţi de gând să parcurgeţi fiecare pagină a sa, indiferent ce conţine. Fie că sunt, dincolo de textul în sine, cuvânt înainte, postfaţă, anexe cu fotografii sau pagini de manuscris, repere istorice, acte sau pur şi simplu liste cu nume.
„20 de ani în Siberia” („Amintiri din viață” în original), Editura Humanitas, 2024 redă textul prea puțin modificat al Aniței, o țărancă din satul bucovinean Mahala, deportată în 1939 în Siberia. Nu am a vă spune nimic despre text, la fel cum nici despre textul biblic nu mă încumet să vorbesc. Iar asemănarea făcută nu e întâmplătoare. Luaţi-vă răgaz și citiți! Dar citiți și priviți tot, fiecare pagină!
Desigur, în funcție de cheia în care citești cartea, textul poate fi inclusiv criticat. Însă după ce îl parcurgeți asta vi se va părea o copilărie. N-am să spun nici despre emoțiile și tulburările pe care mi le-a provocat și prin întâmplările povestite și prin simplitatea sa, prin nemăsuratul bun simţ, dar nici despre lacrimile ce le-am oprit în gât.
O să vă spun, însă, despre lacrimile pe care mi le-a provocat uitarea şi nepăsarea lumii de azi față de grozăviile pe care bolşevicii le-au adus în lume prin zidirea regimului comunist, după ce – conform unor teorii – au confiscat revoluţia rusă. Despre fascism şi deportările naziste au existat multe cărţi şi filme, a exista şi procesul de la Nuremberg. Chiar simbolic să fi fost, el ar tot fi condamnat definitiv nazismul în conştiinţa colectivă a umanităţii. Comunismul sovietic, însă, nu a fost niciodată condamnat atât de clar, ferm și pretutindeni. Ba pentru unii, este chiar sursa de nostalgie. Culmea, chiar şi pentru unii care nu l-au cunoscut. Ori asta e de nepermis!
Vorbind despre bunul-simţ al unei tărânci cu trei clase primare, amintit mai sus, trebuie să spun doar că Anița nu pune peceţi, nu trage concluzii, nu condamnă. Ea doar povesteşte cele prin care a trecut. Şi le povesteşte cu o decentă care diminuează cumva, lipsurile, chinul, suferințele fizice și tortura psihică prin care au trecut, ea și copii ei. Alături de milioane de oameni, de pretutindeni, adunați în Arhipelagul Gulag.
Asta face că revolta mea să capete alte proporţii şi îi îndemn pe toţi rusofilii să ia la mână istoria acestei țări și să descopere ce le lipsește lor ori ce au în plus față de toate celelalte popoare. Ceva ce le-a permis mereu și le permite în continuare, chiar și în acest ev, să manifeste cu nonșalanță primitivism și barbarie, să laude prostia, să aprecieze aparențele, să manifeste cu deplină naturalețe nesimțirea fără limite. Paradoxal, se consideră superiori tuturor celorlalte neamuri, dar sunt pe deplin obedienți față de conducătorii lor. Desigur, nu întreg poporul rus este caracterizat de toate acestea, însă în ansamblu, îndobitocit a fost mereu și la fel a rămas, până în prezent. Iar adevăratul spirit rus, al atâtor oameni de cultură și știință, e încet-încet extirpat de oligarhia care mixează în esența sa tot ce este mai rău, atât din regimul comunist, cât și din cel capitalist. Deși am experimentat recent manoperele lor diabolice, ignorăm ce vor ei și ce fac, odată ajunși stăpâni. Ne temem de ei căci sunt mulți, iar țara lor e mare și bogată. Armata lor e numeroasă și puternică, dar ăsta nu e un motiv suficient să plecăm capul. Cu sau fără armă, lupta împotriva unor asemenea oameni se cere de la sine. Iar de armată să ne amintim și că e una înecată în vodcă și împinsă înainte de pistoalele gradaților, înfipte în coastele soldaților care habar nu au pentru ce luptă, în afară de a jefui și viola.
Citiți deci cartea și cunoașteți o nouă bucățică, infimă, de istorie orchestrată de ruși. Nu e istoria răsunătoare a unei țări, dar e povestea modestă și universală a oricărui om care a cunoscut cizma rusească. Nu sunt bucovinean și nici măcar român după origine, însă sunt român după locul în care m-am născut și după sufletul pe care acest loc mi l-a modelat. Iar Anița Cudla, țăranca fără scoală, cu însemnările ei care după standardele actuale nici nu pot fi numite „carte”, mi-a amintit ceva, de mare preț: că patriotismul înseamnă să îți iubești pământul, țara în care te-ai născut, dar să faci asta fără să îi urăști pe alții, de alt neam. Și mi-a mai arătat, mie, omul modern și bine înfipt în societatea românească (și europeană), atotcunoscător și atoateștiutor, aspirant la titulatura de scriitor, ce înseamnă autenticitatea și emoția în scris.
Cine știe, poate că nu este o întâmplare nici faptul că textul mi-a căzut în mână, primit cadou, în ziua de Sfântul Eugen – Ajunul Crăciunului, într-o perioadă când probleme de toate felurile mă făceau să cred că am o viață grea și plină de necazuri. Cumva... mă simt vinovat că suferința Aniței m-a făcut să înțeleg ce viață bună am eu. În definitiv, ce înseamnă viața si cum trebuie să ți-o trăiești, împlinindu-ți datoria de om.
de Eugen Gomboș
Comments