A fi român

Între mândria și mânia de a fi român

Sper ca după tot haosul politic al ultimelor zile să avem decența de a evita exasperanta formulă a mândriei naționale și sper să avem, măcar acum, maturitatea de a demasca patriotismul găunos al clasei noastre politice și să punem in schimbul festivismului de paradă un 1 Decembrie calm, rece și purificator, o zi in care să ne legăm bucuria de faptul că, încă, nu ne-am smintit cu totul ca nație, dar mai ales de înțelegerea semnificației profunde al acelui 1 decembrie de acum un secol și ceva.

Ce este în neregulă cu această formulă a mândriei activată pavlovian în preajma zilei naționale?

Faceți, vă rog, inventarul binecuvântărilor care decurg din sentimentul de apartenență la neamul românesc și la geografia locului pe care-l ocupăm în lume apoi încercați sa înțelegeți discrepanța uriașă dintre ceea ce ne-a dat Dumnezeu și ceea ce am reușit noi sa facem cu darurile primite. Nu-i așa că vă dă cu o mare virgulă?

Dacă esti lucid și încerci să definești coerent resortul mândriei, vei înțelege două lucruri esențiale: că ne întemeiem mândria pe gloria faptelor trecute și pe frumusețea copleșitoare și splendidă a naturii țării noastră, dar că, realist vorbind, la această glorie și la această frumusețe noi, cei de azi, nu am contribuit cu nimic. Te poți mândri, pe bună dreptate, doar cu rezultatele performanțelor tale, eventual ale copiilor tăi, dar nu te poți mândri la nesfârșit cu „împrumuturi” ale trecutului, fără să oferi nimic în schimb prezentului sau viitorului. Patriotismul nu înseamnă doar să privești în urmă cu nostalgie sau admirație, ci să te întrebi ce poți face tu, aici și acum, pentru a lăsa ceva frumos și durabil în urma ta.

Adevărata semnificație a Zilei Naționale nu ar trebui să fie o celebrare lipsită de substanță, ci un moment de reflecție. Ce s-a întâmplat, așadar, pe data de 1 decembrie 1918 la Alba Iulia?

Într-o zi extrem de rece, era duminică dimineața, peste 100.000 de oameni s-au adunat într-un singur loc, mulți venind pe jos sau cu căruțele, îmbrăcați cu ce au avut mai bun pe acasă, pentru a fi martorii unui moment extrem de emoționant: unirea tuturor românilor sub un singur steag. Era un vis vechi, un ideal născut din suferință și sacrificiu, dar mai ales din credință. În Sala Unirii, încăpătoare și frumoasă, cei 1.228 de delegați au adoptat Rezoluția Unirii, proclamată ferm și emoționant sub privirile atente ale celor veniți să fie martori ai unui miracol, ai unui mare moment istoric.

Știți ce mă emoționează profund? Că, pentru oamenii de atunci, acea zi a fost mai mult decât un act politic – a fost o declarație de iubire față de o identitate comună. Oamenii care au făcut posibilă unirea nu au cerut nimic pentru ei, deși nu erau avuți, ci au dăruit totul pentru urmași. Au lăsat deoparte frica, egoismul și diviziunile, construind o punte între un trecut plin de greutăți și un viitor pe care-l visau demn, liber și prosper.

Unirea nu a fost doar despre geografie, ci si despre suflet. Despre un popor care, deși încercat de imperii străine, a refuzat să fie înfrânt. A fost despre Iuliu Maniu, Vasile Goldiș Alexandru Vaida-Voievod, Miron Cristea, Iuliu Hossu și alții la fel de mari, dar și despre cei care au crezut că lumina neamului românesc nu va fi stinsă niciodată. Alba Iulia a devenit simbolul unei națiuni care nu a încetat să spere, chiar și în cele mai întunecate ceasuri.

Cum sunt politicienii noștri de azi? Vă lasă impresia, măcar unul dintre ei, că ar fi cu adevărat capabili de sacrificiu sau că ar renunța la propriile interese în numele binelui comun și al generațiilor viitoare?

Răspunsul, de cele mai multe ori, este descurajator. Ce vedem, dincolo de festivisme gregare? Decizii luate pentru a satisface grupuri de interese, promisiuni false făcute doar pentru câștiguri electorale, o preocupare obsesivă pentru imagine în detrimentul simțului datoriei.

Dar responsabilitatea nu este doar a lor, a politicienilor. Este și a noastră, a cetățenilor care tolerăm astfel de comportamente, care alegem, prea des, după criterii superficiale. Noi, cei care privim spre trecut cu mândrie, dar nu ne asumăm responsabilitatea prezentului, avem o datorie: să cerem mai mult, să ne implicăm, să refuzăm mediocritatea, minciuna și impostura!

Politicienii de azi sunt, până la urmă, oglinda societății. Dacă dorim lideri capabili de sacrificiu, trebuie să începem prin a deveni noi, fiecare dintre noi, mai responsabili, mai uniți și mai dedicați binelui comun. Poate atunci, din rândurile noastre, se vor ridica acei oameni care să înțeleagă cu adevărat ce înseamnă a guverna.

Oglinda aceasta pe care, scriind, o pun în dreptul societății de azi și care ne reflectă imperfecțiunile, nu este un verdict, ci un îndemn. Un îndemn să ne privim mai adânc în suflet, să ne întrebăm ce facem noi pentru ca lumea din jur să fie mai bună, ce valori le transmitem copiilor noștri, cum ne purtăm în comunitățile noastre. Dacă vrem lideri demni, trebuie să devenim o societate demnă. Dacă vrem politicieni curajoși, trebuie să fim cetățeni curajoși. Dacă vrem schimbare, trebuie să începem cu noi. Poate că e greu, poate că suntem dezamăgiți, poate că uneori ne simțim copleșiți de neputință, dar să nu uităm că fiecare gest, fiecare cuvânt, fiecare acțiune contează. Dacă fiecare dintre noi își face datoria, dacă fiecare alege să fie mai bun, mai onest, mai drept, vom da naștere unei forțe care nu poate fi ignorată.

Poate că nu vom vedea imediat toate rezultatele, poate că nici copiii noștri nu vor culege toate roadele, dar să ne amintim de cei de la 1918: au plantat semințele unei Românii fără să știe dacă sacrificiul lor va fi pe deplin înțeles sau recunoscut. Să facem și noi la fel. Să construim, nu doar pentru a culege roade imediate, ci pentru binele celor care vor veni după noi.

de Cosmin Neidoni